În primul rând, am o mare nedumerire (din fericire, doar umoristică): cum poţi avea, ca portar de rezervă la un campionat european de handbal, un procentaj de 53% de salvări ale şuturilor andversarelor într-un meci pentru medalii ?!?!? E vorba de Talida Tolnai. România a învins Danemarca cu 16:15 în finala mică. Sunt mândru de fetele astea!
În plus, cum poţi avea un inter (sper să nu greşesc poziţia) ca Cristina Neagu, probabil golgeterul campionatului european în câteva ore (după finala mare), o Oana Manea care a pătruns prin orice apărare, o Meiroşu/ Fiera pe post de turn de control, o Adina Nechita (are prieten, nu vă înghesuiţi) care a înlocuit-o admirabil pe parcurs pe Vărzaru (accidentată), o Narcisa Lecuşanu, o Elisei-Ardean, o Geiger, o Paula Ungureanu (care s-a accidentat în meciul cu Croaţia), o Bradeanu şi Tivadar excelente în special în faza de apărare, o Melinda Geiger care a dat goluri valoroase în momente critice, o Şoit cu pătrunderi de o fineţe mai rară în handbal, o Patricia Vizitiu (preferata mea, ce vreţi?!?!), precum şi celalte fete (scuze, nu sunt un pasionat constant al handbalului feminin, cu excepţia naţionalei şi a meciurilor Oltchim, şi în general am o memorie proastă în privinţa numelor, deci nu le reţin numele).
Domnilor/ doamnelor, ar trebui să fim mândri că am trecut de toată legiunea slavă, şi mă refer aici la Croaţia, Muntenegru, Rusia, Serbia, dar şi de Franţa, Spania şi Germania, care nu sunt oricine în handbal.
La fel, respect şi pentru Radu Voina şi Luminiţa Huţupan, precum şi pentru reacţia neaoş mioritică (dar normală) a domnului Cristian Gaţu ("P.... mă-sii ălora care vor numai victorii. Ne-am menajat jucătoarele, ce vor? Trebuie să ne păstrăm pentru semifinală şi finală. Vrem să ne întoarcem acasă cu cea mai uşoară medalie. Vreţi să ne rupem acum pentru meciul de sâmbătă? Avem obiectiv să batem Suedia, nu cu Rusia") în faţa celor care vor victorii cu orice preţ înafara oricăror considerente strategice.
În paralel, mă uit, "uşor" detaşat, la inepţiile debitate de diverşi comentatori sportivi care disecă faptul că fetele nu au făcut mai mult. E penibil (părerea mea) să te arăţi competent prin a arăta ce ar fi putut face alţii, când cea mai mare performanţă "sportivă" proprie constă în căratul cumpărăturilor de la supermarket.
Singura comparaţie care îmi vine în minte între protagonişti (fetele din naţională şi chibiţii de orice natură) este între tastarea greşită a PIN-ului la casă de la supermarket, comparativ cu ratarea unui şut în finala mică a campionatului european de handbal feminin. Trageţi singuri concluziile. :))
Probabil că stresul este similar. :D
duminică, 19 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Suspiciune metropolitană balcanică
Cred că a durat mai mult timp să scriu titlul decăt întâmplarea pe care urmează să o povestesc. :))
E unul dintre week-end-urile acelea de lucru în care, după ce ai tras tare toată săptămâna (şi încă câteva înaintea ei :) ), îţi rămân (sau apar pe parcurs) câteva deadline-uri pe care e musai să le respecţi. Aşa că trag de mine şi, după ce, spre surprinderea mea, reuşesc să mă trezesc la o ora matinală pentru mine sâmbăta, mă stabilesc la calculator şi...
Buuun. Pe la două, după două cafele strong, mi se face chef de ceva dulce, mă "ambalez" corespunzător pentru vremea de afară şi cobor să-mi iau ceva de la cofetăria de la parter. După câteva ore de stat cu ochii în calculator vremea mocirloasă de afară ajunge să mă destindă, frigul să mă învioreze şi chiar să am un început timid de zâmbet.
Intru, salut, îmi aleg ceva, şi în timp ce POS-ul face conexiunea, intră un nene sărit de 40 de ani, cu o căciulă pe cap primită la promoţie într-un bax de bere. Omul/ domnul, puţin nedumerit, îşi plimba privirea pe vitrina frigorifică în căutarea a ceva, vânzatoarea aşteaptă (să plec eu şi să comande dânsul) iar eu îmi strâng cumpărăturile şi mă întorc spre ieşire. Nevorbit din ziua precedentă şi inveselit de mohorala de afară, "risc" o întrebare: "Să vă recomand ceva?".
Domnul întoarce o figură mirat-nedumerită spre mine, zâmbeşte pe jumătate, mai mult din automatism ca răspuns la zambetul meu, şi se uită mai departe întrebător spre vânzatoare. Se pare că turul vizual efectuat nu i-a îmbogăţit bagajul de cunoştinţe în privinţa căreia era actor principal, aşa că se întoarce din nou spre vitrina frigorifică şi, cu o hotărâre în voce care contrasta cu culorile "duse" de pe căciula de tarabostes contemporan, zice: "Daţi-mi două Ana". Hmmm.
La o întâmplare şi reacţie similare am fost martor şi actor zilele trecute la coadă la furnizorul de Internet. Tot aşa, după o zi (de data asta zi, nu săptămână) de muncă, mă duc să modific contractul de Internet (primeam bandă dublă în acelaşi preţ). Acolo, coadă şi un singur salariat la "comercial persoane fizice" (am aflat ulterior că era una dintre locaţiile "norocoase" să aibă doi salariaţi la "comercial", unul pentru persoane fizice, cel din faţa noastră, a celor de la coadă, şi unul pentru persoane jurididce, dar care îşi terminase programul, spre dezamăgirea unui domn care vroia să transfere contractul de pe firmă pe numele lui).
Avansul mediu era de un client la 10 minute. Am descoperit asta după un calcul profund ştiinţific cu ceasul la mână şi ochii pe el şi pe celelalte persoane de la coadă, după ce citisem toate afişele din raza vizuală.
Doi tipi din cei de la coadă vorbeau între ei (lângă mine) despre una, alta. La un moment dat îşi puneau problema dacă vor vedea (respectiv avea recepţie) HD la televizorul actual. Cum avusesem o experienţă oarecum apropiată, am intrat în vorbă şi am zis că, indiferemt de semnalul primit, ce apare pe ecran depinde de tipul televizorului, dacă e HD sau nu, iar cele ca al lui, cu o vechime de doi ani sau mai mult, era puţin probabil să fie HD. Mă rog, până la urmă, o presupunere intuitivă, era o reacţie informativă, nu de tipul "să moară şi capra vecinului", respectiv "sâc, că ce vrei mata nu se poate".
La fel, omul s-a întors surprins, dar a fost mai receptiv/ deschis decât cel din cofetărie Poate doar din plictiseala acumulată de când stătea la coadă sau interesul în privinţa soluţionării nedumeririi, l-au determinat să schimbe câteva vorbe cu mine. Se pare că costumul din dotare (care mă punea în valoare la coadă :) ) a "bătut" polar-ul cu care eram îmbrăcat în cofetărie. Dintr-una în alta, au intrat şi alţii în discuţie, subiectele au devenit variate, ce mai, atmosfera s-a însufleţit. Dacă se ănsufleţea mai mult mai aveam puţin şi dădeam bairam. :))
După puţin timp toată lumea a reintrat în carapace, se auzea tastatura calculatorului, ce vorbeau doamnele de la casierie... Aici, ceva interesant. La toate locaiile companiei/ firmei găseşti unu-doi salariaţi la "comercial"/ contracte, dar sunt vreo patru-cinci casieriţe, să nu se plictisească lumea la coadă şi să plece înainte să plătească. :))))
Şi acum, puţine cuvinte despre titlu, că tot sunt în pauză de masă de la lucru. :)) Deşi cuvintele explică complet, concis şi exact ceea ce am vrut să spun şi am povestit mai sus, ar fi mai potrivit în altă parte, e puţin pretenţios, recunosc.
Le iau totuşi pe rând. Suspiciunea... e destul de clar, dar doar "suspiciune" mă ducea cu gândul la filmele lui Hitchcock, aşa că mi-am zis că mai are nevoie de ceva pentru un titlu. "Metropolitană"... avem ambiţia că Bucureştiul este o metropolă. "Balcanică"... cred că aici, intuitiv, putem conveni că avem nişte tare specifice zonei.
Din motive de istorie mai veche sau mai recentă, suntem suspicioşi faţă de cei din jur, iar la coadă cu atât mai mult, zic eu, că istoria semi-recentă ne dă dreptate. Coada (la orice, ca în reclama cu pitici, "creditul pentru orice" :)) ), este expresia supremă a tendinţei spre ordine la români. :)) Oriunde văd o coadă, românii se azază la ea, deşi de multe ori nu ştiu ce "se dă". Am v[yut asta recent la un reportaj/ ştire văzută cu coada ochiului pe unul din posturile TV, nici nu ştiu exact despre ce era vorba, dar reporteriţa îi intervieva pe cei de la coadă şi răspunsurile variau de la "eram curios ce se dă" la "am auzit că e o promoţie"...
Constat nu cu resemnare, nici cu satisfacţie (ar fi şi culmea), ci cu realism şi deschidere pentru a putea schimba ceva, chiar dacă asta înseamnă doar a ieşi din amorţeala citadină şi a vorbi cu un necunoscut la coadă. :)
Şi asta... nu cu voce tare (ca să fim auziţi bine şi să dăm bine în faţa celorlalţi de la coadă cu cât de fermi, intransigenţi şi/ sau informaţi suntem) despre cât de încet se mişcă cei de la ghişeu, cât de incompeneţi sunt sau cum am şti noi să organizăm activitatea lor pentru ca lucrurile să meargă "ca unse".
Cred că m-am depărtat de la subiectul iniţial şi am divagat, e timpul să mă întorc la muncă, aşa că mă opresc aici. Să aveţi un week-end placut, o săptămână uşoară, Sărbători Fericite (dacă nu mai scriu nimic până la Crăciun) şi numai bine!
E unul dintre week-end-urile acelea de lucru în care, după ce ai tras tare toată săptămâna (şi încă câteva înaintea ei :) ), îţi rămân (sau apar pe parcurs) câteva deadline-uri pe care e musai să le respecţi. Aşa că trag de mine şi, după ce, spre surprinderea mea, reuşesc să mă trezesc la o ora matinală pentru mine sâmbăta, mă stabilesc la calculator şi...
Buuun. Pe la două, după două cafele strong, mi se face chef de ceva dulce, mă "ambalez" corespunzător pentru vremea de afară şi cobor să-mi iau ceva de la cofetăria de la parter. După câteva ore de stat cu ochii în calculator vremea mocirloasă de afară ajunge să mă destindă, frigul să mă învioreze şi chiar să am un început timid de zâmbet.
Intru, salut, îmi aleg ceva, şi în timp ce POS-ul face conexiunea, intră un nene sărit de 40 de ani, cu o căciulă pe cap primită la promoţie într-un bax de bere. Omul/ domnul, puţin nedumerit, îşi plimba privirea pe vitrina frigorifică în căutarea a ceva, vânzatoarea aşteaptă (să plec eu şi să comande dânsul) iar eu îmi strâng cumpărăturile şi mă întorc spre ieşire. Nevorbit din ziua precedentă şi inveselit de mohorala de afară, "risc" o întrebare: "Să vă recomand ceva?".
Domnul întoarce o figură mirat-nedumerită spre mine, zâmbeşte pe jumătate, mai mult din automatism ca răspuns la zambetul meu, şi se uită mai departe întrebător spre vânzatoare. Se pare că turul vizual efectuat nu i-a îmbogăţit bagajul de cunoştinţe în privinţa căreia era actor principal, aşa că se întoarce din nou spre vitrina frigorifică şi, cu o hotărâre în voce care contrasta cu culorile "duse" de pe căciula de tarabostes contemporan, zice: "Daţi-mi două Ana". Hmmm.
La o întâmplare şi reacţie similare am fost martor şi actor zilele trecute la coadă la furnizorul de Internet. Tot aşa, după o zi (de data asta zi, nu săptămână) de muncă, mă duc să modific contractul de Internet (primeam bandă dublă în acelaşi preţ). Acolo, coadă şi un singur salariat la "comercial persoane fizice" (am aflat ulterior că era una dintre locaţiile "norocoase" să aibă doi salariaţi la "comercial", unul pentru persoane fizice, cel din faţa noastră, a celor de la coadă, şi unul pentru persoane jurididce, dar care îşi terminase programul, spre dezamăgirea unui domn care vroia să transfere contractul de pe firmă pe numele lui).
Avansul mediu era de un client la 10 minute. Am descoperit asta după un calcul profund ştiinţific cu ceasul la mână şi ochii pe el şi pe celelalte persoane de la coadă, după ce citisem toate afişele din raza vizuală.
Doi tipi din cei de la coadă vorbeau între ei (lângă mine) despre una, alta. La un moment dat îşi puneau problema dacă vor vedea (respectiv avea recepţie) HD la televizorul actual. Cum avusesem o experienţă oarecum apropiată, am intrat în vorbă şi am zis că, indiferemt de semnalul primit, ce apare pe ecran depinde de tipul televizorului, dacă e HD sau nu, iar cele ca al lui, cu o vechime de doi ani sau mai mult, era puţin probabil să fie HD. Mă rog, până la urmă, o presupunere intuitivă, era o reacţie informativă, nu de tipul "să moară şi capra vecinului", respectiv "sâc, că ce vrei mata nu se poate".
La fel, omul s-a întors surprins, dar a fost mai receptiv/ deschis decât cel din cofetărie Poate doar din plictiseala acumulată de când stătea la coadă sau interesul în privinţa soluţionării nedumeririi, l-au determinat să schimbe câteva vorbe cu mine. Se pare că costumul din dotare (care mă punea în valoare la coadă :) ) a "bătut" polar-ul cu care eram îmbrăcat în cofetărie. Dintr-una în alta, au intrat şi alţii în discuţie, subiectele au devenit variate, ce mai, atmosfera s-a însufleţit. Dacă se ănsufleţea mai mult mai aveam puţin şi dădeam bairam. :))
După puţin timp toată lumea a reintrat în carapace, se auzea tastatura calculatorului, ce vorbeau doamnele de la casierie... Aici, ceva interesant. La toate locaiile companiei/ firmei găseşti unu-doi salariaţi la "comercial"/ contracte, dar sunt vreo patru-cinci casieriţe, să nu se plictisească lumea la coadă şi să plece înainte să plătească. :))))
Şi acum, puţine cuvinte despre titlu, că tot sunt în pauză de masă de la lucru. :)) Deşi cuvintele explică complet, concis şi exact ceea ce am vrut să spun şi am povestit mai sus, ar fi mai potrivit în altă parte, e puţin pretenţios, recunosc.
Le iau totuşi pe rând. Suspiciunea... e destul de clar, dar doar "suspiciune" mă ducea cu gândul la filmele lui Hitchcock, aşa că mi-am zis că mai are nevoie de ceva pentru un titlu. "Metropolitană"... avem ambiţia că Bucureştiul este o metropolă. "Balcanică"... cred că aici, intuitiv, putem conveni că avem nişte tare specifice zonei.
Din motive de istorie mai veche sau mai recentă, suntem suspicioşi faţă de cei din jur, iar la coadă cu atât mai mult, zic eu, că istoria semi-recentă ne dă dreptate. Coada (la orice, ca în reclama cu pitici, "creditul pentru orice" :)) ), este expresia supremă a tendinţei spre ordine la români. :)) Oriunde văd o coadă, românii se azază la ea, deşi de multe ori nu ştiu ce "se dă". Am v[yut asta recent la un reportaj/ ştire văzută cu coada ochiului pe unul din posturile TV, nici nu ştiu exact despre ce era vorba, dar reporteriţa îi intervieva pe cei de la coadă şi răspunsurile variau de la "eram curios ce se dă" la "am auzit că e o promoţie"...
Constat nu cu resemnare, nici cu satisfacţie (ar fi şi culmea), ci cu realism şi deschidere pentru a putea schimba ceva, chiar dacă asta înseamnă doar a ieşi din amorţeala citadină şi a vorbi cu un necunoscut la coadă. :)
Şi asta... nu cu voce tare (ca să fim auziţi bine şi să dăm bine în faţa celorlalţi de la coadă cu cât de fermi, intransigenţi şi/ sau informaţi suntem) despre cât de încet se mişcă cei de la ghişeu, cât de incompeneţi sunt sau cum am şti noi să organizăm activitatea lor pentru ca lucrurile să meargă "ca unse".
Cred că m-am depărtat de la subiectul iniţial şi am divagat, e timpul să mă întorc la muncă, aşa că mă opresc aici. Să aveţi un week-end placut, o săptămână uşoară, Sărbători Fericite (dacă nu mai scriu nimic până la Crăciun) şi numai bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
