sâmbătă, 26 martie 2011

Hoaţă mică

În urmă cu mulţi ani eram în vacanţă la mare cu ai mei. Scurtă paranteză. Pe atunci, pentru cine îţi mai aminteşte, masa se lua în două schimburi (cu ore destul de fixe) şi meniurile erau de tip „meniu 1”, „meniu 2” şi “a la carte”. :)

La o masă alăturată aveam drept companioni o fetiţă de vreo 4-5 anişori cu bunica. Fetiţa era o bombă atomică în miniatură, nu putea sta locului un moment, aşa că mesele erau un spectacol savuros, fetiţa fiind în permanentă mişcare printre mese, iar bunica încercând, printer surâsuri, să îşi hrănească nepoţica.

Fetia, o hoţomană în toate privinele, era alintată de bunică cu apelativul “hoaţă mică”. Hoaţă mica în sus, hoaţă mică în jos, puştoaica era o bombă atomică în miniatură. Chiar sunt curios cum o fi în prezent… :)

Una peste alta, fetiţa o “zbârceşte” la un moment dat (nu mai ţin minte ce boroboaţă făcuse, oricum toţi ne reprimam zâmbetul pentru a nu îi da un exemplu negativ), iar bunica o apostrofa de zor. Întrebarea principală era “de ce” făcuse ce făcuse.

Copiii sunt speculativi. Fetiţa înţelesese din ce parte bate vântul. După ce s-a codit şi a evitat un răspuns, fiind încolţită să răspundă de ce făcuse boroboaţa, a răspuns candid, cu un zâmbet în colţul gurii: “de hoaţă mică”. :) Bineînţeles, nimeni n-a mai putut să fie serios la un aşa răspuns.

Asta îmi aduce aminte de un alt episod, oarecum similar, dar mult mai recent.

Fetiţa, tot o “bombă atomică” în devenire (îi plâng pe băieţii cărora le va cădea cu tronc, este o "promisiune" care devine certitudine pe măsură ce trece timpul), era certată crunt de tatăl ei. Nu mai ţin minte ce făcuse. Oricum, avea deja experienţă, se vedea că nu era la prima apostrofare similară. Replica ei a “tăiat” orice supărare: “Tati, ai bluza murdară de gem, uite, ai o pată aici”. La fel ca noi, tatăl, supărat rău, a pufnit în râs. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu