duminică, 28 august 2011

Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi şi bagă în traistă

Uneori un ghinion aparent poate fi un real noroc. Sau nu. Uneori nici nu ştii cum ar fi fost mai bine…

În urmă cu câteva săptămâni ne-am strâns 17 colegi (de şcoală de dans: http://www.inpasidedans.ro/), cu intenţia să schimbăm ritmul :) şi vestimentaţia, undeva pe crestele munţilor. Ca de obicei, socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg, aşa că după ce vreo lună-două am căutat cazare în Piatra Craiului, până la urmă am găsit înspre Iezer-Păpuşa, respectiv în Rucăr.

Cum eu mă procopsisem o problemă la tendonul lui Achile de la o serată dansantă (adică o seară de Capoeira :)) ), ieşeam din cărţi la urcat. Mi-am zis că, dacă tot mă urnesc din Bucureşti, măcar să fac nişte ture cu motorul cât ceilalţi sunt pe munte, aşa că prima opţiune de transport a fost motocicleta. Până aici toate bune.

Primul semn: ploaia. În ziua plecării (eram la serviciu) a început să plouă pe la ora 10, şi deja începusem să oscilez în privinţa alegerii mijlocului de locomoţie, motorul sau maşina. Până la urmă ploaia s-a oprit, s-a uscat pe jos, accuweather (http://www.accuweather.com/en-us/ro/arges/rucar/quick-look.aspx) arăta vreme bună, aşa că m-am decis să iau motorul.

Al doilea semn: frontalul. Peste zi mi s-a făcut un chef nebun de urcat pe munte şi dupa program/ serviciu am mai făcut un drum acasă să îmi iau echipament de munte (încă un tricou, frontal, beţe de trekking, cremă de vânt) şi un alt rucsac, poate-poate reuşesc să merg pe munte. După ce am găsit aproape tot ce doream, frontalul era de negăsit. Când aproape să plec fără el, l-am găsit în drum spre uşă, într-un rucsac. :)))

La Rucăr am greşit drumul (indicaţiile m-au ajutat semnificativ să realizez asta :)), şi am mai făcut vreo 7-8 km înspre munte, undeva pe unde nu era nici semnal la mobil şi mai aveam puţin până dădeam de stâni. Am intrat în curtea unei pensiuni (Pietrele Albe), am întrebat de pensiunea la care aveam rezervare, neam! Oamenii locului se cunosc după nume şi porecle, nu după numele pensiunilor, iar mesajul (în telefon) în care aveam numele gazdei era trunchiat exact înainte de nume…..

Când să plec spre vale mi-a murit bateria (la motor, nu la telefon). Bucurie maximă. În plus, deşi erau vreo 4-5 maşini în curtea pensiunii (ale celor în gazdă, nu intru în detalii...), toată lumea mă sfătuia să o iau cătinel pe drum la vale, deci în cele din urmă am lăsat motorul în curte şi, pe beznă, am luat-o pe cărare în jos. Asta, în costum complet de motor, cizme, pantaloni şi geacă de piele cu protecţii, casca într-o mână, fontalul pe frunte (super mare noroc că îl luasem în ultimele secunde) şi rucsacul în spate… Încă nu ştiam că urşii din Sinaia fuseseră strămutaţi în zona Rucăr din motivul că deveniseră prea îndrăzneţi cu turiştii, dar nu cred că m-ar fi bucurat prea mult dacă aş fi ştiut ştirea asta la momentul respectiv…

Am avut noroc. La prima pensiune erau niste piteşteni care, după ce se chinuiseră o saptamână să prindă semnal pe mobil, au descoperit că dacă ţii mobilul lipit de o anumită lampă şi de geamul de lânga, “poate” poţi prinde semnal. Eu am prins. :)) Am sunat, am vorbit, am fost localizat, a venit gazda cu o maşină. În rest, istorie: papa, bere, cărţi, table, rummy, somn, trebi dintr-astea, de relaxare.

Între timp (după ce am revenit în Bucureşti) mi-am dat seama că RCA-ul la motor mi-a expirat sâmbătă (vineri noaptea anterioară am rămas pe coclauri), deci dacă nu "pica" bateria şi făceam accident sau mă oprea poliţia, ăla eram...

Ajuns în Bucureşti am cumpărat baterie, în weekendul urmator m-am repezit până la Rucăr, am schimbat bateria, spre bucuria mea motorul a pornit la prima cheie şi am venit “uşor” spre casă. Pe autostradă era să aţipesc pe motor (a doua oară), am zis că e rost de popas, m-am oprit, am dat din mâini să scap de somn, am ajuns cu bine.

În concluzie, cred că acolo sus cineva are mare grijă de mine, că mi-a dat un car de semne să nu plec cu motorul şi nu le-am înţeles, şi până la urmă mi-a golit bateria, că cine ştie ce aş fi făcut în zilele alea dacă ar fi mers motorul, şi fără RCA valabil… Partea bună e că bateria m-a “lăsat” când eram în curtea oamenilor, nu pe cine ştie ce coclauri, că 220 de kile (motorul) nu sunt uşor de împins pe drum forestier la miezul nopţii.....

Un comentariu: