Berze, cărăbuşi şi alte lighioane

Nu disperaţi, există speranţă. Speranţă în principal pentru sănătatea mea mintală dacă am ajuns să scriu despre berze şi cărăbuşi :).

Azi am făcut o tură prin Bărăgan, aşa, de încălzire, şi am văzut peste cincizeci de berze. Am văzut şi mulţi copii mici, şi cred că nici un părinte nu a avut în ultima vreme dificultăţi în a explica micuţilor Geneza vorbind despre berze. :)

Am văzut şi mulţi cărăbuşi. Mă rog, cărăbuşi e un fel de a spune, ce am văzut azi puteau să fie orice fel de gâză, eu tot cărăbuşi le spun. Câteva gâze chiar mi s-au storcit în mod dizgraţios de vizor (de la cască), iar unele pot să spun că s-au “întâlnit” cu mine după ce tocmai mâncaseră pe săturate… dacă cineva e curios.

Am mai văzut şi altfel de lighioane, de culori de toate felurile, mai zgomotoase sau mai liniştite şi mergând repede de tot. Li se zice bikers. :) Azi am văzut vreo douăzeci pe un traseu de obicei pustiu, adică Bucureşti – spre Giurgiu – stânga spre Olteniţa cu 10 km înainte de Giurgiu – Olteniţa – Călăraşi, şi de aici după preferinţe, pe braţul Dunării până la autostradă şi apoi spre Bucureşti, sau din Călăraşi direct spre Bucureşti.

Poate că văd eu mai multe lucruri decât sunt în realitate, dar atâtea berze, copii mici, gâze şi motociclişti într-o singură tură (pe traseul descris) nu am mai văzut niciodată. Eu văd semne bune în asta. Dacă oamenii fac copii înseamnă că au curaj şi speranţă. Dacă sunt atâtea gâze şi berze, iar pământul e negru, gras şi miroase bine, s-ar putea să avem un an agricol bun. Dacă motocicliştii ies mai mult… nu ştiu ce poate însemna, dar e de bine, măcar mai văd şi eu oameni. :)

De ce?

Întrebarea ar trebui să urmărească un scop informativ :), dar nu se întâmplă aşa de fiecare dată. Cel care pune întrebarea o face fără să se gândească prea mult, din obişnuinţă sau pur şi simplu, şi transferă greutatea răspunsului pe umerii celui/ celei întrebat(ă).

Ieri eram la coadă la un supermarket şi în spatele meu se aşază un domn tinerel împingând un coş cu cumpărături. După puţin timp apare şi consoarta. După o evaluare sumară a lungimii cozilor din stânga şi din dreapta celei la care tocmai se aşezase consortul, doamna lansează un nevinovat “da’… de ce nu te-ai aşezat la coada aia?”.

Am început să zâmbesc şi m-am întors cu faţa în altă direcţie, pentru că consortul s-a metamorfozat instantaneu, încercând să găsească o scuză pentru monumentala eroare pe care tocmai o făcuse de a nu alege “acea” coadă care îi părea consoartei mai atractivă. Ştiu, am fost puţin răutacios pentru că m-am amuzat, dar am trecut şi eu prin momente similare aşa că am circumstanţe atenunate. :)

Bineînţeles, în timpul ăsta consoarta era atentă doar pe jumătate la raspunsul consortului, care se angrenase într-o căutare a unor raţionamente logice care să-i susţină alegerea. Consortul, care după calmul şi tactul cu care argumenta, probabil avea o anumită experienţă în domeniu, începuse o explicaţie care ar fi trebuit să o lămurească pe consoartă.

Nobil exerciţiu, dar sortit eşecului. Ea nu era interesată de răspuns, vroia doar să se alinte, să consolideze legătura afectivă printr-o nouă “discuţie” şi să confirme nivelul de autoritate anterior stabilit (ghici ciupercă... cine are ascendent şi cine nu, într-o discuţie în care cineva cere socoteală şi celălalt se disculpă...).

Încă unul din multele exemple care sprijină teoria conform căreia bărbaţii sunt de pe Marte iar femeile de pe Venus.... :))