Tranziţia s-a terminat. Demult!

Din 1990 încoace toată lumea vorbeşte despre (sau foloseşte termenul de) tranziţie* fără să ne punem cu adevărat întrebările corecte. Românii încă se cred în mijlocul unei tranziţii de la comunism înspre democraţie, de la economia centralizată înspre economia concurenţială (de piaţă).

Obişnuiţi cu imobilismul politic şi economic de dinainte de 1990, anii ăştia îi considerăm o tranziţie înspre “altceva”. Parcă ne aşteptăm să ajungem la un moment când ne vom opri, vom trage linie şi vom spune “gata, tranziţia s-a terminat!”, după care ne vom odihni, pentru că, nu?, am terminat treaba.

Ar trebui să sune ceasul deşteptător! Starea de normalitate a economiei concurenţiale este schimbarea/ evoluţia continuă, iar imobilismul instituţional şi economic sunt o utopie, pentru că pieţele şi organizaţiile evoluează în permanenţă, it’s in their blood. :))

Pieţele nu au cum să încremenească într-o stare de echilibru. De acord, criza recentă reprezintă o perturbare semnificativă, dar modificările economice şi politice la nivel internaţional nu dau nici un semn că se vor stabiliza şi ajunge la o stare de “echilibru” nici în următorul deceniu, nici în următorul secol.

Şi americanii au criză dar, dincolo de titlurile tabloidelor şi tragediile şi dificultăţile individuale, americanul de rând acceptă mult mai uşor ideea de şomaj, recesiune, căutarea unui alt loc de muncă, închiderea unei uzine. La ei astea s-au mai întâmplat de sute de ori, fiecare a trecut printr-o experienţă similară sau ştie un vecin, o rudă, o cunoştinţă cu o astfel de experienţă. Multe din cărţile de tip Economics încep prin a invita cititorul să observe câte mici afaceri au fost înlocuite de altele în ultimul an numai pe strada pe care locuiesc. Ciclul economic face parte din viaţa cotidiană, este un fapt acceptat, acceptare care îi ajută să se concentreze pe ce trebuie făcut pentru ca momentul de dificultate să fie depăşit.

Aici în ţară sunt multe de făcut. Trebuie să ne aliniem la aparatul instituţional european, avem de construit infrastructura, de adoptat moneda unică, de reparat greşelile trecutului, de construit fabrici, de cultivat câmpurile. Asta nu e o tranziţie, e o evoluţie.

Sunt multe de făcut, dar cred că trebuie început cu noi inşine. Odată făcut pasul ăsta, putem să ne apucăm de muncă. E timpul.

Tranziţia s-a terminat. Demult. Acum trebuie să evoluăm.
___________
* Tranziţie, stare de dezechilibru = perioada între două stări caracterizate de echilibru, respectiv de stabilitatea principalilor parametri care o definesc.