Oltchim

În urmă cu două minute Oltchim (echipa feminină de handbal) a pierdut în deplasare în faţa echipei Itxako (Spania) cu 25-26, după ce la un moment dat a condus cu şase goluri diferenţă.

E o tragedie?!? Nu. E doar păcat că nu am reuşit să valorificăm diferenţa de valoare...

Părerea mea este că fetele au jucat (dpdv strategic) foarte bine, iar aportul noului antrenor a fost pozitiv. Am avut ghinionul unor jucătoare adverse în mare formă şi o rusoaico-braziliană (Emilia Turey) în pasă bună.

Poate că sunt nostalgic, sau poate romantic, dar înafară de emoţiile pieţei şi cele inerente de la serviciu, naţionala feminină de handbal şi, mai recent Oltchim, sunt singurele evenimente care, înafară de câteva coborâri pe oareşce pârtii mai abrupte, mi-au provocat emoţii semnificative (nu pun la socoteală aţipelile de la volan sau pe motocicletă...).

Dacă îmi pare rău de rezultat? Bineînţeles! Dacă învinuiesc pe cineva? Bineînţeles că nu! Fetele au jucat foarte bine, numai că nu a fost ziua lor. Sunt sigur că nu ne va părea rău de meciul de azi, Oltchim se va califica în etapa urmaătoare.

Vă invit să urmăriţi cum se mişcă fetele de la Oltchim. Sunt "mortale", sexi şi eficiente. E un spectacol care merită văzut!

53%

În primul rând, am o mare nedumerire (din fericire, doar umoristică): cum poţi avea, ca portar de rezervă la un campionat european de handbal, un procentaj de 53% de salvări ale şuturilor andversarelor într-un meci pentru medalii ?!?!? E vorba de Talida Tolnai. România a învins Danemarca cu 16:15 în finala mică. Sunt mândru de fetele astea!

În plus, cum poţi avea un inter (sper să nu greşesc poziţia) ca Cristina Neagu, probabil golgeterul campionatului european în câteva ore (după finala mare), o Oana Manea care a pătruns prin orice apărare, o Meiroşu/ Fiera pe post de turn de control, o Adina Nechita (are prieten, nu vă înghesuiţi) care a înlocuit-o admirabil pe parcurs pe Vărzaru (accidentată), o Narcisa Lecuşanu, o Elisei-Ardean, o Geiger, o Paula Ungureanu (care s-a accidentat în meciul cu Croaţia), o Bradeanu şi Tivadar excelente în special în faza de apărare, o Melinda Geiger care a dat goluri valoroase în momente critice, o Şoit cu pătrunderi de o fineţe mai rară în handbal, o Patricia Vizitiu (preferata mea, ce vreţi?!?!), precum şi celalte fete (scuze, nu sunt un pasionat constant al handbalului feminin, cu excepţia naţionalei şi a meciurilor Oltchim, şi în general am o memorie proastă în privinţa numelor, deci nu le reţin numele).

Domnilor/ doamnelor, ar trebui să fim mândri că am trecut de toată legiunea slavă, şi mă refer aici la Croaţia, Muntenegru, Rusia, Serbia, dar şi de Franţa, Spania şi Germania, care nu sunt oricine în handbal.

La fel, respect şi pentru Radu Voina şi Luminiţa Huţupan, precum şi pentru reacţia neaoş mioritică (dar normală) a domnului Cristian Gaţu ("P.... mă-sii ălora care vor numai victorii. Ne-am menajat jucătoarele, ce vor? Trebuie să ne păstrăm pentru semifinală şi finală. Vrem să ne întoarcem acasă cu cea mai uşoară medalie. Vreţi să ne rupem acum pentru meciul de sâmbătă? Avem obiectiv să batem Suedia, nu cu Rusia") în faţa celor care vor victorii cu orice preţ înafara oricăror considerente strategice.

În paralel, mă uit, "uşor" detaşat, la inepţiile debitate de diverşi comentatori sportivi care disecă faptul că fetele nu au făcut mai mult. E penibil (părerea mea) să te arăţi competent prin a arăta ce ar fi putut face alţii, când cea mai mare performanţă "sportivă" proprie constă în căratul cumpărăturilor de la supermarket.

Singura comparaţie care îmi vine în minte între protagonişti (fetele din naţională şi chibiţii de orice natură) este între tastarea greşită a PIN-ului la casă de la supermarket, comparativ cu ratarea unui şut în finala mică a campionatului european de handbal feminin. Trageţi singuri concluziile. :))

Probabil că stresul este similar. :D