duminică, 13 decembrie 2009

Despre poveşti şi povestitori

Hai să dăm poveştilor ce este al poveştilor!

Pe vremuri, povestitorii mergeau din sat în sat, din regat în regat şi spuneau poveşti. Unele poveşti erau cântate, altele povestite, altele acompaniate de instrumente. Cam toate artele vizuale, de mişcare şi de audiţie au pornit de undeva. Aşa or fi apărut menestrelii, trubadurii, teatrul de umbre, Mondial, Phoenix, Beatles, Simon si Garfuenkel. :)

Cred că pe la începuturi a fost Viteazul în piele de tigru (de fapt nu era tigru dar aşa a ajuns povestea până la noi), legenda lui Ghilgameş, Ramayama, Mahabharata, iar mai recent Cântecul lui Roland, Cântecul Cneazului Igor, Romeo şi Julieta, Povestea vorbii şi Berile de Aur. Aici cred că mă poate corecta/ completa Mişu, nu în privinţa rolului Berilor de Aur, care se înscriu ca o încununare a evoluţiei istorice a literaturii universale, ci în privinţa celor mai vechi poveşti şi legende....

Povestitorii culegeau poveşti de pe drumuri şi le spuneau în fiecare loc unde se opreau. Unii se întorceau în fiecare an pe acelaşi drum, cu poveşti noi. Lumea ştia că vin povestitorii şi îi aştepta. Oarecum la fel îl aşteptăm noi acum pe Mişu să mai posteze ceva pe blog sau să fie lansat Avatar pe ecrane. :)

În orient, în stepe şi taigale, poveştile se moşteneau din tată în fiu şi se spuneau seara la lumina focurilor. Undeva în spate se auzeau animalele cum dormeau, cum bătea o copită, cum zburătăcea o găină, cum scâncea un copil. În jurul focului, ochii povestitorului şi ai ascultătorilor vedeau alte lumi.

Nimeni nu vede povestitorul, dacă e gras, slab, urât, frumos, înalt, scund, dacă e bine îmbrăcat sau nu, flamând sau ghiftuit. Nici nouă nu ne pasă dacă o carte e veche sau nouă, cartonată sau nu, cu pagini albe sau galbene, cu Times New Roman sau cu Book Antiqua. :) Cu toţii „vedem” Povestea, nu literele, nici cartea, nici povestitorul.

Eu cred că rolul unui povestitor este să te vrăjească cu vorbele, să te facă să „vezi” cuvintele lui, să uiţi pentru o clipă de trecerea timpului prezent şi să trăieşti timpul pe care îl zugrăvesc poveştile lui. şi dacă are un dram de talent, după ce se termină povestea să rămâi mai bogat cu un zâmbet, cu un gând, cu o învăţătură.

Un Povestitor înseamnă conţinut, nu formă. Un Povestitor îţi "vinde" imaginaţie, stare de spirit, senzaţii, aventură, dorinţa ca Povestea să continue, acel "altceva" pe care îl căutăm mereu.

5 comentarii:

  1. @ ovidiu: bai, ai un talent de a te invarti in jurul cozii, ceva de groaza!

    zi, il vrei pe Nea Nae, hai?! auzi la tine, "Povestea să continue"!

    mare vagabond esti!

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Mişu: Am priceput, mă ajuţi să fac trafic. :))))))))))

    PS. Normal că trebuie să continue. Mi-a şoptit mie o păsărică că e pe ţeavă o continuare la Berile de aur ....

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestasul - MArio Varga Llosa - De vazut

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim: Ai dreptate, Llosa e un mare povestaş... dacă asta ai vrut să spui. :)

    Nu ştiu dacă am priceput nici cum e cu văzutul...

    RăspundețiȘtergere
  5. Este o deplina explicatie(cum trebuie sa fie un povestitor adevarat),si sunt suta la suta de acord ca un povestitor trebuie sa creeze stari de spirit si aventuri,pentru ca auditorii acestei povesti sa inteleaga despre ce merge vorba in povestea respectiva,si sa se bucure de faptul ca o asculta.

    RăspundețiȘtergere