Răsplătiţi menestrelul

În poveştile şi filmele copilăriei, menestrelii, trubadurii, artiştii ambulanţi şi alţii asemenea, după ce îşi încheiau repertoriul se înclinau în faţa audienţei, rosteau un text care aproximativ începea cu "dacă v-a plăcut...." şi treceau printre rânduri cu un vas, o tichie, o căciulă, ceva, acolo, să strângă răsplata muncii lor artistice. În funcţie de locaţie, se accepta şi plata în natură, respectiv ouă, gaini, legume, alte lighioane, în funcţie de calitatea actului artistic, înclinaţia spectatorilor spre cultură şi puterea financiară a fiecăruia.

Cum viaţa nu e gratis, am încercat să mă orientez şi eu şi am pus câteva link-uri spre nişte site-uri care promovează pasiuni de-ale mele, respectiv eMag, Sonycenter şi F64. În principiu, dacă cineva intră pe blog-ul meu, dacă se plictiseşte citindu-mi poveştile şi atenţia îi este atrasă de unul dintre bannere şi dă click pe ele, lasă în urmă nişte cookies precum Hansel şi Gretel, iar dacă achiziţionează ceva de pe acolo, eu primesc un comision. Evident, până acum toată lumea a fost captivată de poveşti şi n-a văzut bannerele, deci nu m-am îmbogăţit.

N-aş fi amintit de această facilitate dacă nu ar fi crescut TVA. Care e legătura? În ultima lună am stat pe net cu orele ca să mă decid ce aparat foto să-mi iau, dar valul fiscal m-a lovit înainte să ajung eu la vreo concluzie. Partea bună (pe care o împărtăşesc pe această cale aici) este că majoritatea comercianţilor (inclusiv cei amintiţi, sau o parte a lor, vă las să descoperiţi care) au lansat o promoţie (până la 31 iulie) prin care returnează TVA sub formă de voucher reutilizabil la o comandă ulterioară. Dacă mai pui la socoteală că preţurile au crescut mai puţin decât TVA înseamnă că ieşi mai ieftin acum, după creşterea impozitelor.

În caz că vă face cu ochiul ceva de pe site-urile respective şi criza nu v-a pus la pământ, când vă decideţi să achiziţionaţi ceva şi, bineînţeles, dacă v-a plăcut ceva din cele ce-am scris pe-aici, intraţi pe blog, click, click, daţi număr card sau optaţi cum vreţi să faceţi cumpărăturile (vedeţi că sunt şi nişte promoţii cu plata prin card cu trei luni perioadă graţie şi dobândă zero la plata integrală a ratei), eu mă uit lung la comision (că trebuie să depăşească o anumită sumă înainte să îl pot retrage) şi toată lumea e fericită. Sau aproape.

Oricum, nu vă costă nimic... în plus. :))

Despre poveşti şi povestitori

Hai să dăm poveştilor ce este al poveştilor!

Pe vremuri, povestitorii mergeau din sat în sat, din regat în regat şi spuneau poveşti. Unele poveşti erau cântate, altele povestite, altele acompaniate de instrumente. Cam toate artele vizuale, de mişcare şi de audiţie au pornit de undeva. Aşa or fi apărut menestrelii, trubadurii, teatrul de umbre, Mondial, Phoenix, Beatles, Simon si Garfuenkel. :)

Cred că pe la începuturi a fost Viteazul în piele de tigru (de fapt nu era tigru dar aşa a ajuns povestea până la noi), legenda lui Ghilgameş, Ramayama, Mahabharata, iar mai recent Cântecul lui Roland, Cântecul Cneazului Igor, Romeo şi Julieta, Povestea vorbii şi Berile de Aur. Aici cred că mă poate corecta/ completa Mişu, nu în privinţa rolului Berilor de Aur, care se înscriu ca o încununare a evoluţiei istorice a literaturii universale, ci în privinţa celor mai vechi poveşti şi legende....

Povestitorii culegeau poveşti de pe drumuri şi le spuneau în fiecare loc unde se opreau. Unii se întorceau în fiecare an pe acelaşi drum, cu poveşti noi. Lumea ştia că vin povestitorii şi îi aştepta. Oarecum la fel îl aşteptăm noi acum pe Mişu să mai posteze ceva pe blog sau să fie lansat Avatar pe ecrane. :)

În orient, în stepe şi taigale, poveştile se moşteneau din tată în fiu şi se spuneau seara la lumina focurilor. Undeva în spate se auzeau animalele cum dormeau, cum bătea o copită, cum zburătăcea o găină, cum scâncea un copil. În jurul focului, ochii povestitorului şi ai ascultătorilor vedeau alte lumi.

Nimeni nu vede povestitorul, dacă e gras, slab, urât, frumos, înalt, scund, dacă e bine îmbrăcat sau nu, flamând sau ghiftuit. Nici nouă nu ne pasă dacă o carte e veche sau nouă, cartonată sau nu, cu pagini albe sau galbene, cu Times New Roman sau cu Book Antiqua. :) Cu toţii „vedem” Povestea, nu literele, nici cartea, nici povestitorul.

Eu cred că rolul unui povestitor este să te vrăjească cu vorbele, să te facă să „vezi” cuvintele lui, să uiţi pentru o clipă de trecerea timpului prezent şi să trăieşti timpul pe care îl zugrăvesc poveştile lui. şi dacă are un dram de talent, după ce se termină povestea să rămâi mai bogat cu un zâmbet, cu un gând, cu o învăţătură.

Un Povestitor înseamnă conţinut, nu formă. Un Povestitor îţi "vinde" imaginaţie, stare de spirit, senzaţii, aventură, dorinţa ca Povestea să continue, acel "altceva" pe care îl căutăm mereu.