Moto-evangelism şi moto-apostoli

Din start, îmi cer scuze de la cei care se simt deranjaţi de titlu. Termenii “evangelism” şi “apostoli”, dezbrăcate de înţelesul lor religios, au început să fie din ce în ce mai folosiţi în vorbirea curentă şi de afaceri, şi când le folosesc eu înţeleg sau desemnez acţiunile, respectiv persoanele, care caută în mod activ şi cu persuasiune profesională promovarea unei idei într-o organizaţie, precum şi obţinerea de sprijin şi susţinători pentru realizarea/ implementarea ei. Cel puţin cu acest sens le voi utiliza şi eu în cele ce urmează.

Revenind la oile noastre, eu zic că pasiunile sunt ca boala, odată ce te “prind” nu te mai lasă. Trebuie doar să le dai ocazia să te „prindă”. :)

Ce mi-a venit să scriu despre aşa ceva? În urmă cu câteva luni citeam o povestire de pe un blog motociclistic abia lansat. Bun, povestea era cam aşa. La întoarcerea în ţară (pe motociclete) a trei fete cucuiete care au ‘făcut’ vreo 3000-3500 km prin Austria, Italia şi Germania în vreo două săptămâni, la graniţa la intrarea în ţară grănicerul le întreabă de una, de alta, de unde vin, pe unde au fost, trebi dintr-astea. Când află pe unde au fost, le întreabă “de ce?”. Adică de ce au mers pe motoare în loc să meargă cu maşina. Pentru că întrebarea li s-a părut stupidă, au lăsat-o fără răspuns.

Totuşi, dacă omul era total înafara pasiunii bolnave :) care pe ele le mânase la mii de kilometri de ţară să îşi forţeze mintea şi corpul în bătaia vânturilor în loc să stea la terasă, piscină sau la plajă, pe serpentine în ac de păr şi în preumblări care le înţepeniseră toţi muşchii de care ştiau şi nu ştiau, el poate vroia să înţeleagă ce rost avea tot „chinul” ăsta, deci cred că întrebarea merita un răspuns.

Pasiuni sunt multe. Unii le păstrează pentru ei, alţii le împărtăşesc unui grup de apropiaţi sau de “iniţiaţi”, alţii sunt deschişi să le împărtăşească (sau doar se laudă :) ) oricui e curios şi deschis să le încerce. Alţii se “deschid” doar dacă sunt întrebaţi. Dar toţi, când povestesc, îi vezi cum se prind viaţă, cum le sclipesc ochii, cum vorbele le vin năvală şi nu mai au capăt la vorbă. Sau doar se lasă întrebaţi, după cum le e firea.

Eu cred că dacă ai o pasiune, acea pasiune este frumoasă pentru tine. Şi dacă ai o pasiune frumoasă, e normal să vrei ca şi ceilalţi să cunoască frumuseţea pasiunii tale. Şi cauţi să o explici curioşilor, fie ei grăniceri, şoferi, poliţişti sau de altă profesie, să îi iniţiezi, să îi ajuţi să-şi dorească ca măcar să încerce.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi place să fac evangelism şi apostolat pentru pasiunile mele, dacă îmi este permisă figura de stil. Nu oricând, că poate nu toată lumea e interesată şi nu vreau să plictisesc pe nimeni, dar atunci când cineva e cât de puţin curios, povestesc. Îmi place să văd cum mintea “construieşte” senzaţiile despre care povestesc, cum ochii “văd” ce povestesc, cum corpul simte experienţele din poveste. Îmi place să îi văd cum “trăiesc” ceva nou cu ochii minţii. E o bună premiză să încerce şi ei la un moment dat.

În materie de motociclism cred că “moto-evangelismul” realizat în scopul creşterii siguranţei în trafic şi a explicării ce-i mână pe bikeri în luptă, cu riscul de a deveni decoraţiuni stradale post-mortem, este benefic pentru toată lumea, atât conducători auto, motociclişti, pietoni, cât şi rude ale celor angajaţi în trafic. Pe unii îi scuteşte de “ultimul drum”, pe alţii de “mititica” sau despăgubiri, iar pe restul de dus pe cei dragi la cimitir sau dus celor dragi colete la loc umbros şi răcoros.

PS. Ideea rândurilor de mai sus mi-a dat-o blogul amintit mai sus şi m-am folosit de povestea de acolo doar ca punct de plecare în povestea mea, iar ce am scris aici nu se doreşte a fi o critică la adresa autorilor sau a ceea ce scriu pe blog. Blogul lor este frumos şi le povesteşte pasiunea pentru motociclete într-un mod atractiv şi instructiv, iar mie îmi place şi îl voi citi în continuare. :)

Răsplătiţi menestrelul

În poveştile şi filmele copilăriei, menestrelii, trubadurii, artiştii ambulanţi şi alţii asemenea, după ce îşi încheiau repertoriul se înclinau în faţa audienţei, rosteau un text care aproximativ începea cu "dacă v-a plăcut...." şi treceau printre rânduri cu un vas, o tichie, o căciulă, ceva, acolo, să strângă răsplata muncii lor artistice. În funcţie de locaţie, se accepta şi plata în natură, respectiv ouă, gaini, legume, alte lighioane, în funcţie de calitatea actului artistic, înclinaţia spectatorilor spre cultură şi puterea financiară a fiecăruia.

Cum viaţa nu e gratis, am încercat să mă orientez şi eu şi am pus câteva link-uri spre nişte site-uri care promovează pasiuni de-ale mele, respectiv eMag, Sonycenter şi F64. În principiu, dacă cineva intră pe blog-ul meu, dacă se plictiseşte citindu-mi poveştile şi atenţia îi este atrasă de unul dintre bannere şi dă click pe ele, lasă în urmă nişte cookies precum Hansel şi Gretel, iar dacă achiziţionează ceva de pe acolo, eu primesc un comision. Evident, până acum toată lumea a fost captivată de poveşti şi n-a văzut bannerele, deci nu m-am îmbogăţit.

N-aş fi amintit de această facilitate dacă nu ar fi crescut TVA. Care e legătura? În ultima lună am stat pe net cu orele ca să mă decid ce aparat foto să-mi iau, dar valul fiscal m-a lovit înainte să ajung eu la vreo concluzie. Partea bună (pe care o împărtăşesc pe această cale aici) este că majoritatea comercianţilor (inclusiv cei amintiţi, sau o parte a lor, vă las să descoperiţi care) au lansat o promoţie (până la 31 iulie) prin care returnează TVA sub formă de voucher reutilizabil la o comandă ulterioară. Dacă mai pui la socoteală că preţurile au crescut mai puţin decât TVA înseamnă că ieşi mai ieftin acum, după creşterea impozitelor.

În caz că vă face cu ochiul ceva de pe site-urile respective şi criza nu v-a pus la pământ, când vă decideţi să achiziţionaţi ceva şi, bineînţeles, dacă v-a plăcut ceva din cele ce-am scris pe-aici, intraţi pe blog, click, click, daţi număr card sau optaţi cum vreţi să faceţi cumpărăturile (vedeţi că sunt şi nişte promoţii cu plata prin card cu trei luni perioadă graţie şi dobândă zero la plata integrală a ratei), eu mă uit lung la comision (că trebuie să depăşească o anumită sumă înainte să îl pot retrage) şi toată lumea e fericită. Sau aproape.

Oricum, nu vă costă nimic... în plus. :))