sâmbătă, 13 martie 2010

Poveste de vacanţă – anti-teaser estival

Forgive me, Father, for I have sinned, nu am mai blogguit (vă rog, nu mă acuzaţi de blasfemie). Zilele trecute am primit mesajul “Te rugam frumos sa ne spui o poveste!”(un prieten mă provoacă din când în când la poveşti….).

An de graţie 1997. Eu – puţin mai tânar, aproape puşti. Pe atunci, angajat Bancorex (unora nu le place numele, preferă Banca Română de Comerţ Exterior). Vară. Chef de ducă.

De vreo câteva săptămâni vorbeam cu colegii de un week-end la mare. Bineînţeles, vorbeam mai mult de principiu, că aşa sunt discuţiile astea în majoritatea cazurilor. :)) Nu ştiu ce mi-a venit într-o zi, am dat sfoară în ţară (bancă) şi mi-am făcut bagajul. Rezultatul – eu şi patru fete cucuiete. :D

Nu vă gândiţi la “prostii”, trei erau colege de serviciu, a patra prietena colegului meu de bancă din facultate; nici acum nu mai ţin minte de ce el nu a venit în week-end-ul ăla. Una dintre ele e acum la Cosmote, primesc de la ea cel puţin o dată pe săptămână poante pe email, alta (şi fostă colegă de facultate) lucrează, cred, la Financiar pentru un producător de bere, iar de celelalte două nu mai ştiu nimic. Una dintre ele era ceva la 105-65-95, dar nu mai ştiu nimic de ea. :))

Am vorbit cu o tanti care locuia în Costineşti, am luat trenul şi duşi am fost. Cred că din Constanţa am luat un microbuz local, dar cert e că între şosea şi Costineşti am mers pe jos (vreo doi kilometri).

De aici amintirile sunt selective, dar pe alocuri savuroase.

Cum una din fete avea “tractoare” sandale din alea, cu toc de 20 cm, am preluat responsabilitatea unor bagaje al căror rost (volum) nu l-am înţeles în contextul unei escapade de week-end. :))

Aici se rupe puţin filmul memoriei, ce ţin minte e că ele dormeau într-un pat precum cei şapte pitici (doar că în povestea asta erau patru), iar eu pe peretele opus (adică patul era lipit de peretele opus).

Bineînţeles, dimineţile eram în picioare când răsărea soarele, aveam o timidă tentativă de trezire a “piticilor” (prin răsucirea uşoară a degetelor mari de la piciore), iar cum postul de radio (uşoare sforăituri) nu se schimba nici aşa, luam cearşaful şi luam cap-compas “zece-steaguri” (cine “ştie” înţelege).

Asta a fost introducerea. Restul urmează în ordine cronologică (conform memoriei din dotare).

Cred că ceea ce urmează se întâmpla duminică, după ce “piticii” au apărut la plajă mai tarziu decât în ziua precedentă, iar eu aveam vreo 50 de grade Celsius la nivelul pielii. M-a pălit cheful de alergat pe mal (fără mişcări de încălzire, fără nimic, pur şi simplu am zbughit-o) după ce stătusem (aproape) nemişcat câteva ore la soare. Credeţi-mă, una dintre cele mai proaste idei pe care le-am avut vreodată. Am “făcut” Costineştiul pe mal dus-întors, pe mal, prin apă şi nisip, ocolind toate castelele de nisip (şi ţâncii din dotarea lor) care-şi făceau veacul pe mal.

Rezultatul – m-am ales cu arsuri (uşoare) pe labele picioarelor (precizez, partea superioară, ca să nu faceţi mişto) şi meniscul rupt la ambii genunchi.

Pe moment, nu mi-am dat seama de nici una dintre astea. În tren, pe drumul de întoarcere, fetele au fost drăguţe cu mine şi s-au oferit să-mi aline usturimea arsurilor cu cremele din dotare. Admirabilă intenţia, devastator efectul. Am dat cu cremă, nu cu una, ci cu mai multe. Efectul – cremele au făcut reacţie chimică între ele, iar în scurt timp picioarele mi s-au infectat în aşa hal încât pielea era atât de umflată încât degetele picioarelor stăteau în aer vreun centimetru, trase înapoi de pielea umflată. Cine nu înţelege ce şi cum, să-mi dea un telefon sau un email, îi fac o schemă.

Vreo două-trei zile am umblat prin bancă în picioarele goale şi cu pantalonii suflecaţi, până m-a văzut şeful şi m-a trimis la doctor (pentru infecţie, nu pentru cap).

Ţin minte că în perioada asta (de pantaloni suflecaţi) am avut o şedinţă interminabilă cu unul dintre clienţii (corporate) administraţi, cu picioarele umflate în pantofi (şi cu pantalonii purtaţi decent, nu "pescăreşte"), de număram fiecare secundă care trecea.

Oricum, asta a fost înainte ca durerea din genunchi (ţineţi minte, îmi rupsesem meniscul la ambii genunchi) să se potolească, adică după vreo lună, timp în care mergeam la serviciu cu dureri cum n-am mai avut niciodată. Asta (cu ruptul meniscului) mi s-a confirmat mai târziu, când am mers la medic şi am facut radiografii, adică vreo zece ani mai încolo. :))

Oricum, de-atunci nu mai pot începe o zi de schi fără o încălzire serioasă, toate cursele de maraton la care am participat se “rup” pe la jumatate şi restul îl parcurg cu dureri de genunchi ca cele de măsele, pe munţi sunt obligat să merg cu beţe de trekking iar dacă la birou mi se întâmplă să schimb direcţia de mers, ăla sunt….

A propos de munţi, anul trecut în primăvară eram în Piatra Mare, ca încălzire pentru traseele din an, şi coboram spre Şapte Scări. Bineînţles, cu beţele în mâini. Din vale urca un grup. Un tip pus pe glume îmi zice: “sper că se poate şi fără beţe” (mă rog, poate că nu reiese tot “spiritul” momentului, dar puştiu' vroia să fie spiritual). „Da, i-am zis, dar am probleme cu genunchii şi sunt obligat să le folosesc”. Nu voi mai folosi niciodată replica asta, omului i-a “picat” faţa de parcă ar fi aflat că omul de care făcea mişto (adică eu) avea o boală contagioasă mortală. :)))))))))))))))

End of story. Acum, concluzia: faceţi ce vă taie capul, dar atenţie la consecinţe. :))

S-auzim numai de bine!

13 comentarii:

  1. 1. :)))))
    2. n-ai pus la socoteala alergiile (inca nedescoperite) poate ca nu reactionasera doar cremele intre ele...
    3. numai tu puteai sa ne duci la Costinesti, sa ne treci prin partii de schi (probabil Austria), pe piste de maraton... si sa ajungem intr-un final in muntii patriei! chapeau bas!
    4. asteptam alte povesti ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Steluţa:

    1. :)))))))) Mă bucur că te fac să zâmbeşti. :))

    2. Uite, la asta (cu alergiile) nu m-am gândit, e posibil să ai dreptate.

    3. Hmmmm. La mine în cap toate se leagă, nu este chiar un talmeş-balmeş, aşa cum reiese din descrierea ta. :))

    A propos de legături logice în cadrul povestirii, am fost criticat că un anume paragraf se "potriveşte" ca nuca-n perete cu restul povestirii. Dacă îmi zici care e clar, tre' să-l scot, că numai pentru mine are sens şi se leagă cu restul....

    4. Da, deja asta mă preocupă, văd că am cititori, răscolesc amintiri (că poveştirile mai recente implică "personaje" al căror acord ar trebui să-l cer înainte să le menţionez, sau să fac povestea suficient de diferită ca să nu se mai recunoască nimeni în personajele ei, cam cum face dl Gika în "Berile de aur"), pun cap la cap şi aştern pe tastatură....

    Dacă mă lasă memoria, o să găsesc subiecte mai contemporane. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. am ras, nu am zambit :), desi nu se face sa razi de un om la ananghie (chiar daca episodul e consumat).
    2. nu stiu nici eu cum m-am gandit la asta :D
    3. n-am zis in niciun fel ca e talmes-balmes. ba din contra, iti laudam usurinta cu care ne "plimbi". nu stiu de ce ai inteles asa.
    - daca vrei sa imi pui la incercare spiritul critic si aptitudinile "naratoricesti", nu stiu daca ma las in capcana asta. eu am "ales" doua chestii pe care nu le-as fi mentionat ca sa nu sparg firul povestii. insa doar daca as fi fost in locul tau. cum nu sunt...nu ma bag! nu spun nimic. ca am si eu naratiunile mele din care sa tot tai :D
    4. si amintirile indepartate si trecutul (foarte) recent sunt de mare efect. ce atata etica si indoieli? sunt povesti traite de tine? inseamna ca sunt si ale tale... pana si fratele cel mic al lui Marin Preda s-a impacat cu gandul ca autorul i s-a substituit in naratiune si el a ramas practic... nenascut

    RăspundețiȘtergere
  4. Gata, am "extras" paragrafele cu pricina. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut!Am citit de o saptamana povestea ta si sunt tot asa de cazut pe ganduri.O sa zici "oare de ce" si eu o sa-ti raspund habar n-am.
    Fiecare informatie despre tine pe care ne-o dai,nu pushca cu nimic spus anterior:))
    Tributar unei educatii economice,dar nu scrii ca un economist(asta s–a vrut o lauda)
    Iti place sa calaresti motoare care tasnesc de sub tine cu 200 la ora,dar in poza la Mihaita iti rontzai ciocolata ca un ingeras.
    Te arunci de pe varful muntelui pe schiuri peste hartoape,dar e nasol cand schimbi brusc directia prin birou.
    Alergi la maraton cat se face intr-o ora cu Dacia dar ultimii 20 km cu dureri ca de masele.
    Sare Dl.Misu pe tine ca balaurul pe Fat-frumos si tu il anunti ca are un suflet asa de maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaare,ca o si amutit.
    Tre sa recunosc ca ai stil.Hai noroc!
    PS.Nu stiu ce se poate intelege din aiureala asta de comentariu dar "e de bine"

    RăspundețiȘtergere
  6. @Cristi: Mulţumesc de post, e fain.

    M-ai descris foarte bine, chiar e haios cum ai facut-o. :)) (pentru mine, "haios" e un termen apreciativ în orice situaţie)

    Ştii, la MBA-urile din State un 'punct' important care te învaţă este să te poţi prezenta corect, complet şi convingător într-un 'speech' care să dureze doar 60 de secunde.

    Ideea din spate este că, în situaţia ipotetică că, odată în viaţă, te întâlneşti cu o persoană care îţi oferă şansa vieţii tale profesionale şi singura oportunitate pe care o ai de a fructifica şansa oferită este intervalul de timp dintre urcarea şi coborârea din lift, deci este bine să ştii cum îl poţi convinge de abilităţile şi competenţa ta...

    Data viitoare când voi fi într-o situaţie de a mă prezenta, cred că voi folosi cuvintele tale. :))

    S-auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma tot gandesc,cand ai umblat cateva zile prin banca cu pantalonii suflecati pescareste si degetele ridicate in sus,oare cum de nu s-a blocat activitatea.La duduile alea scrobite nu cred ca le mai ardea de clienti cand aveau asa subiect copios de barfit.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cristi, pe vremea aia eram aproape bebe, tocmai bun de "adoptat" de colegele mai în vârstă, iar ele nişte femei foarte de treabă, aşa că atunci când eram "pescar" mai mult aveau grijă de mine decât să mă "foarfece" cu vorba.

    Chestia cu "adoptatul" mi s-a întâmplat şi la alumni party Bancorex de anul trecut, unde timp de vreo oră nu am întâlnit pe nimeni cunoscut, majoritatea erau la pensie de mult dar m-am simţit foarte bine în mijlocul lor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Metoda verificata de trezit somnorosii:
    1.se lasa in pace degetele mari de la picioare-nu se rasucesc,nu se trag,nu se imping,nu se ciupesc.
    2.persoana care trezeste ,prinde finut intre aratatorul si degetul mare de la mana dreapta unul dintre degetele mici de la oricare dintre mainile persoanei care va fi trezita.
    3.Incepe sa scuture foarte finut degetul mic(un fel de tremurat)
    4.Daca somnososul nu reactioneaza de loc, se intensifica tremuratul.Daca incepe sa se trezeasca se reduce tremuratul.
    5.Somnorosul deschide ochii,se uita cine este trezitorul,da sa injure,renunta(daca tremuratul a fost finut),adoarme la loc.
    6.Se reiau punctele 3,4,5 pana cand somnorosul se ridica in fund si intreaba "Ai facut cafeaua?"
    O zi faina!

    RăspundețiȘtergere
  10. Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.Este importata din Canada si e foarte eficienta.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dragul meu povestitor, ca parte direct implicata in povestirea ta, trebuie sa imi permiti sa am si reactii de ...uimire maxima,pt ca acum dupa atatia ani de la petrecerea efectiva a faptelor, sa aflu si eu "cealalta fata a povestirii".
    As incerca sa iti raspund oarecum urmarind firul povestirii, dar nu bag mana in foc ca voi reusi asta...deh batranetea bat-o vina!:))
    So...Despre cea de-a patra colega despre care nu mai stii nimic(cea cu forme...voluptoase), hai sa te luminez eu si sa-ti spun ca,ultima data cand am vb cu ea, lucra la o renumita banka austriaca. Este casatorita cu un fost coleg de-al nostru si au impreuna doi copii. Este la fel de frumusica si acum :))
    Despre colega ta de facultate ...recunosc ca abia acum aflu despre prietenia voastra ce dura de ceva ani..Dar atunci, erati priviti cu alti ochisori...si nu putini erau cei care se intrebau ce naiba ai vazut la ea si de ce trebuie sa ii suporti fitzele si ...de ce nu chiar sandalele-senile, despre care povestesti tu si aici...Ca sa nu o mai lungesc insa prea mult si sa trec la subiectul povestirii, recunosc ca imi aduc aminte destul de putine lucruri de atunci ..insa categoric imi aduc aminte de calvarul trait de tine...
    Stiu ca o facusei lata, stiu ca toate ne-am dat cu parerea despre ceea ce ar fi mai bine sa pui acolo sa treaca, insa cu siguranta ca daca o ascultai pe JE si ai fi pus doar iaurt, care este cu efect calmat,sigur nu ajungeai la acea infectie teribila.. Insa acum ce importanta mai are? Mi-aduc aminte ce-i drept si de felul in care aratai in slapi in banca si nu ma puteam abtine sa nu zambesc ori de cate ori te vedeam. Si ca sa-i raspund si lui Cristi, trebuie sa mentionez ca tu,fiind atunci in departament de analiza credite, relatia cu publicul nu era atat de deasa sau obligatorie, ca in ghiseu , astfel ca activitatea nu s-a blocat :)))
    Ce-i drept Ovidiu,viata in Bancorex a fost frumoasa si dulce,iar pt mine a reprezentat o perioada in care am invatat ce inseamna a fi bancher in adevaratul sens al cuvantului, am invatat ce inseamna profesionalismul si ce inseamna respectul sefului fata de salariat! Mi-aduc aminte cu drag de multi colegi , dar si de faptul ca tu erai rasfataul nostru al fetelor din acel birou despre care povestim. Erai un dragut, erai un manierat...(si ai ramas),erai o pata de culoare printre noi...motiv pt care ai ramas in amintirile mele..
    Ma bucur sa-mi fi adus aminte de acest episod funny si daca nu uit am sa gasesc chiar si poze din acel week-end.
    Sa ai o saptamana minunata !!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Cocollino:te rugam sa nu uiti de poze.Se pare ca Ovidiu este o pata de culoare in orice situatie:))))

    RăspundețiȘtergere