duminică, 3 iulie 2011

What makes you tick…tac?

Este incredibil (pentru mine) cât de greu s-a “născut” post-ul ăsta, având în vedere că de obicei discut uşor despre “what makes me tick”. Tocmai pentru că unii tick la una, alţii tick la alta, unii tick-tac mai încet, alţii tick-tac mai repede sau deloc la una-alta, am încercat să nu ofensez pe nimeni scriind despre what makes smb tick. :))

Motive pentru tick-tac, mai tare sau mai încet, sunt multe şi diverse, de la trend (“toată lumea face acelaşi lucru”, sau “e cool”), la povestea “din spate” (Parisul – oraşul îndragostiţilor, Harley – born to be free), la senzaţia provocată (scufundări, rafting, bungee jumping) sau la confortul personal (scuze, acum n-am inspiraţie, aici nu ştiu ce exemplu să dau :)).

Deunăzi dialogam cu un prieten despre excursii, destinaţii şi senzaţiile provocate de ele. Prietenul povestea de locurile prin care a fost, oraşele văzute, muzeele vizitate, eu vorbeam de senzaţiile trăite pe unde am fost. Am încercat să vizualizez locurile de care îmi povestea şi l-am întrebat “ce ai simţit fiind acolo?” L-am văzut că rămâne pe gânduri. Până la urmă, ţine de ce ne place mai mult, vizitatul muzeelor nu este mai prejos decât scufundările, nici navigarea decât urcatul pe munţi, ci fiecare îţi oferă alte senzaţii, te face să tick într-un fel diferit.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi plac excursiile şi experienţele, pe care, chiar dacă sunt mai simple şi în urma cărora nu rămân cu nicio poză, mi le amintesc nealterate şi mai intens mai mult timp, pentru că senzaţiile de atunci îmi sunt de mai mult ajutor decât fotografiile. Le prefer şi pentru că până acum am “bifat” vizitarea unor anumite locuri care, deşi am făcut o sumedenie de fotografii, mi-au lăsat amintiri care în timp au început să se amestece cu altele, au sfârşit prin a se suprapune şi am ajuns să le încurc, estompând aproape cu totul amintirea a ceea ce am făcut în excursie. :))

Şi, pentru că blogul este unul de poveşti şi nu unul de reflecţii filosofice sau de promovare turistică, o scurtă poveste despre un moment în care am făcut nişte prieteni, chiar dacă pentru scurt timp, să tick. :)

La o masă în oraş cu colegii cineva a “atins” la un moment un subiect drag mie, schiul. Mare “greşeală”. :)) Cam două ore după asta am vorbit mai mult eu, povestind “cum e”, cum îţi simţi mâinile pe ger, cum savurezi un vin fiert la baza pârtiei, ce simţi când abordezi o coborâre în schuss şi cum e când ieşi off-piste, cum e pe pistă bătătorită şi cum e pe polver, cum te simţi acolo sus de tot înainte să porneşti. Vedeam cum colegilor le lucesc ochii, “văd” locurile, vizualizează senzaţiile descrise şi.... tick-tac, tick-tac. :) Mi-au cerut ca “neapărat” să-i învăţ să schieze. :)

PS. Poate că la iarnă o să-mi cumpăr o cameră video de montat pe cască şi atunci să vezi argumente pentru tick-tac, cu adrenalină la rece! :)))

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu