Osanale lui Mişu

Dl Mişu (cine îl ştie, îl ştie, cine nu o să-şi dea seama pe parcurs ce a pierdut) merită osanale (sincere) cel puţin din partea mea.
Nota bene: Nu vreau să fiu ironic şi nici să îl pun într-o postură stânjenitoare.

Dânsul are legătură cu două-trei evenimente semnificative care au marcat anul de graţie 2009: revenirea mea pe munţi, participarea la maratonul 2009 şi "trezirea" (come back) mea literară.

Nu voi detalia inutil, deci:
1. Anul acesta am constatat, mai târziu decât cei din jurul meu :)), că m-am boşorogit, respectiv că, pe lângă trecerea anilor, imaginea mea despre mine ca tip activ nu mai este demult susţinută şi de faptă, motiv pentru care am decis revenirea pe munţi. Printr-o împrejurare fericită, lui Mişu îi lipsea "a patra mână", respectiv mai avea nevoie de cineva la o tură (pe munte). Prin altă împrejurare fericită, încă mai avea numărul meu de telefon. Restul e istorie. :))))

2. În continuarea celor de mai sus, am decis şi participarea (din nou) la maraton. Dl Mişu a fost, din nou, un catalizator, deoarece s-a înscris şi dânsul. Partea distractivă, cum spune Cristi într-un alt post (sau părţile, că nu e doar una), este/ sunt că: (a) pe durata maratonului am mâncat banane şi băut băuturi energizante cât nu am reuşit timp de zece ani înainte de asta :)), (b) după cursă eram singurul nemulţumit, toţi ziceau că e mare lucru că am reuşit să termin, eu nu şi nu, eram nemulţumit de timpul scos (4:51:52!!!, vă vine să credeţi?!?; m-aţi crede dacă pe ultimii kilometri dintr-un maraton v-ar depăşi toţi pensionarii de peste 70 de ani şi toţi adolescenţii "pufoşi" rămaşi în cursă), şi (c) nu m-am învăţat minte, respectiv m-am antrenat foarte puţin şi am folosit foarte puţin antiinflamator înainte de cursă, ceea ce a condus în mod logic la "ruperea" genunchilor pe la kilometrul 20, restul distanţei până la finish reuşind doar să mă târăsc (de fapt asta nu e chiar distractivă, scuze).

3. Tot datorită lui Mişu am renăscut literar, sau cel puţin aşa cred eu. :))))
Pe de o parte anul acesta am făcut cunoştinţă cu blogurile şi mess-ul. Nu râdeţi, aşa e, abia anul ăsta. Pe blogul lui Mişu am intrat mai întîi timid, ca cititor, după care am început să combat cu vervă. Pasul către propriul blog a avut nevoie doar de o scânteie/ steluţă.
Pe de cealaltă parte, recent Mişu mi-a cerut câteva articole pentru ghidul de vacanţă al revistei Caţavencu. Faptul că nu au fost publicate contează mai puţin. Important este că în noaptea dinaintea termenului limită (în care în mare parte calculatorul nu a funcţionat, deci am scris cu pixul pe hârtie !!!) am "generat" cinci articole. Şi mai important este că nu am avut nevoie de inspiraţie, tot ce am avut nevoie a fost să las ideile să se aştearnă pe hârtie (şi din momentul în care calculatorul a revenit la viaţă, pe monitor). La sfârşit chiar m-am simţit bine. Parcă aş fi ţinut ideile în mine cu forţa, şi când au "ieşit" am revenit la normal, m-am simţit uşurat... Ca să nu înţlegeţi altceva: această "trezire" literară consider că o datorez lui Mişu.

Cam astea sunt argumentele mele. Cine are ceva împotrivă, îl desfid.
PS. Căutaţi în dexonline.ro dacă nu ştiţi ce înseamnă "a desfide". :))))))

Disclaimer: Ca să nu mă fac de ruşine printre cunoscuţii mai erudiţi, mai întâi am căutat cuvintele "osana" şi "osanale" şi m-am lămurit.
Osana = (1) folosit în imnurile religioase ca exclamaţie cu sensul de "Laudă! Mărire! Slavă!"; (2) mai ales la plural, aclamaţii, ovaţii, urale, (rar) vivat; dar şi (3) cuvinte de laudă, de preamărire, (exagerată), şi (4) a ridica în slăvi pe cineva, a elogia.