duminică, 6 decembrie 2009

Anul motorului

Pentru mine 2009 este anul motorului.

La fel de bine pot să spun că e anul Câinelui (deci şi al meu), al reluării alergatului la maraton sau al bătutului munţilor, dar astea sunt reluări, motorul e o premieră, deşi un vis de peste zece ani. Am "ars" multe "poduri" anul ăsta, rucsacuri, saci de dormit, echipament cu duiumul, 2009 rămâne anul motorului.

Deşi anul a început cu ceva probleme de sănătate de am crezut că închei socotelile şi trag linia finală, anul ăsta e al motorului. PS. Pentru curioşii în privinţa stării mele de sănătate (nu de alta, dar ca să nu povestesc fiecăruia :)) ), la câţi doctori am fost, atâtea păreri. Adică criză astmatică, criză pe fond alergic sau criză pe fond nervos (e criză, nu ?!? nu puteam să rămân neafectat). Pentru orice eventualitate, mă tratez de toate astea. :)) Mai am accese, ultimul în urmă cu vreo lună...

Totuşi, să revenim. Aceasta este o poveste despre motoare (motociclete) şi atât. O concluzie este că motocicliştii (şi eu, într-o oarecare măsură) sunt oameni normali, trăiesc alături de noi, nu au nevoie de rezervaţii, ci de înţelegere (nu compasiune, deşi s-ar putea să nu strice, că mulţi nu sunt normali. :)) ). Au un suflet aparte.
Motorul a fost şi este o aventură prin el însuşi. Luaţi afirmaţia ca atare; dacă nu aţi călărit un motor, do it, şi citiţi postul din nou după aia. :)))

Şcoala: ca să termin cât mai repede am înghesuit orele obligatorii cât am putut, şi după aproximativ o lună dădeam de carnet. Singurele amintiri notabile din şcoală sunt derapajele pe macadamul dn Ghencea (dacă faceţi şcoala, evitaţi-l!), o Hayabusa în acţiune la Ilioara (motor despre care am aflat ulterior că 60% din proprietarii din străinatate sunt morţi) şi comentariul instructorului după prima lecţie: “dacă zici că până acum nu te-ai mai dat cu motorul, pentru prima dată e bine…”. :)))

Motorul: negru (bineînţeles, din motive de discreţie, nu altele), second hand, foarte manevrabil, foarte bine întreţinut, ‘nervos”. Nu l-am încălecat până nu mi-am luat carnet şi l-am cumpărat. Pe bune. Mi-a fost frică. Poate degeaba, dar mi-a fost frică. În garajul unui prieten (unde îl ţin şi azi) l-a dus fostul proprietar.

Oricum, de ce mi-a fost frică n-am scăpat. Înainte să-i dau prima cheie, cât l-am scos din garaj, l-am "culcat". Prima, şi până acum, din fericire, singura dată.

Oricum, toţi motocicliştii cad cel puţin o dată. Unii, doar o dată.

Casca: alb-negru, cu sclipici, ca de fată. De ce căştile ne-negre costă 100 euro mai mult, nu ştiu. Mai bine zis nu vreau să înţeleg. Impresie artistică....

Pentru înmatriculare şi carnet am trecut, ca fiecare, prin furcile caudine ale administraţiei bucureştene, de la care rămân cu o “simpatie” eternă şi o amintire antologică: cum am reuşit să cheltuiesc o săptămână ca să plătesc 1 ron.

Căutând vreo două săptămâni pe net şi întrebând peste tot care sunt formalităţile, hârtiile şi costurile, ajung la un ghişeu (n-are importanţă care şi unde) ca să plătesc 4-5 lei. Eu cer să plătesc 5 lei, pentru orice eventualitate, că trăim în România. “Domnu’, nu pot să vă iau cinci lei, că taxa e de patru”, mă respinge doamna, bine documentată.

După ce plătesc, alerg la Poliţie cu tot setul de documente, ca să mă înscriu pentru examen. Acolo, “domnule, nu va pot primi dosarul, taxa e de cinci lei”. "Păi aşa scrie pe site-ul Poliţiei", zic eu. "Nu trebuie să vă uitaţi pe ăla, ci pe ..." (am uitat care, cred ca administraţia Bucureştiului). N-am mai zis nimic despre asta, dacă site-ul Poliţiei să nu mă uit... “Plătesc restul de un leu săptămâna viitoare”, mai încerc eu timid, în speranţa că timpul până încalec motorul nu se va lungi din nou. Degeaba, omu’ îşi făcea datoria, a trebuit să strâng hârtiile şi să plec.

Încă o învoire de la serviciu, încă o săptămână, încă un drum. Acolo: “am venit să plătesc un leu”. “Cum aşa?!?” “Am plătit patru lei săptămâna trecută”. “Mda, am aflat şi noi….”. Ce să mai zici ?!?!

Am mai petrecut două săptămâni (inclusiv nopţi) pe net să-mi aleg echipament. Aici (pe net), alte poveşti, incusiv faptul că majoritatea “specialiştilor" de pe forumuri sunt puşti care unii nici nu şi-au cumpărat motocicleta, dar au o platformă tocmai bună de manifestat personalitatea rebel-adolescentină şi de înjurături copioase. Până alegi neghina durează...

Socoteala de acasă... ştiţi zicala... De fiecare dată când găseam ceva pe net, degeaba, că în magazine aveau alte culori, alte mărimi, sau în realitate arătau altfel şi, cum pasionaţii de motoare nu "le au" şi cu banii, nici magazinele nu ţin stocuri din toate mărimile, mai ales ca ale mele, mai rare (mici), că nu se vând. În cele din urmă mi-am luat nişte protectii (o armură şi genunchere – cu care am reuşit să sperii un vecin din bloc care a crezut ca dau mascaţii peste el când eu dădeam buzna în bloc iar el tocmai ieşea), o cască şi mănuşi.

Oricum, şi aici toată lumea e de acord, la peste 150 km/h nu mai contează ce porţi, că tot te faci zob, bine ar fi sa fie comode cât încă te ţii pe motor... Am mai comandat o geacă şi nişte pantaloni care urmau să vină în 2-3 săptămâni; au trecut mai bine de trei luni. Sezonul s-a terminat, de acum pot veni la fel de bine şi în primăvară, măcar ţin banii la bancă pînă atunci. :)))

PS. Până să “ader” la vreo grupare de motociclişti (sunt destule, e plin netul), am navigat pe forumuri. Merită, sunt mulţi oameni sufletişti cu motor, şi unii au probleme, dar se ajută reciproc, e o comunitate strânsă. În general, rar vezi un şofer să oprească lângă altul când îl vede “şurubărind”, dar aproape întotdeauna lângă un motociclist în pană mai vezi că se opreşte altul să-l ajute (chiar dacă nu-l cunoaşte) sau unul este deja pe drum... Iar când e vorba de donat sânge pentru o operaţie, bani sau alt ajutor... căutaţi pe net şi veţi afla singuri, cu toţii am vrea să avem astfel de prieteni alături.

6 comentarii:

  1. @ povestasul: ce probleme de sanatate?! alea de la icneput de an?

    RăspundețiȘtergere
  2. @povestitorul: m-am tot uitat sa vad cine comenteaza la postul asta, caci eu mi-am zis in sinea mea "ce sa comentez?!?". stii preabine ca admir aceasta pasiune, da' nu m-as urca in viata mea pe motor. In schimb pot sa iti lansez un alt topic, daca vrei... ai facut lista de "resolutions" pentru la anul :D?
    Anul viiitor anul a ce va fi?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mişu: Da, alea...

    @Steluţa: :) Hmmmm, nu prea am avut timp să mă gândesc.

    Cică "şi" la anul o să am un an bun :))) .... Dacă e tot ca ăsta, măcar nu mă voi plictisi.

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am apucat a treia oara sa comentez si eu ceva la postul asta si numa' nu iese nimic,dar nu ma las:))).Deci ,in primul rand ma bucur ca avem de a face cu un povestitor si nu cu un povestas...Apoi,incepe sa se vada desaga.Si sigur, nu in ultimul rand ,putem si noi astia care nu simtim nimic langa sau pe motor sa vedem ce simt aia adevaratii...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Cristi: Scuze, a fost vina mea, mi-am dat seama târziu că am făcut nişte setări aiurea....
    Mulţumesc.

    Pe forumuri am citit că a conduce o maşină e ca şi cum ai vedea un film, pe când a călări un motor e ca şi cum ai juca în film...

    Indiferent de metafore, una e să ai 100 cai sub capotă şi alta e să-i simţi între picioare. E cu totul şi cu totul altă senzaţie. Una e sa fii înconjurat de metal din toate părţile, airbag-uri cortina şi alte alea, şi alta să simţi fiecare pală de vânt în mâini.

    Ăsta e şi motivul pentru care încerc să nu am idei preconcepute şi înainte să emit o părere să încerc lucrul asupra căruia îmi dau cu opinia. :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Steluţa: Tre' să încerci, că e păcat altfel...
    Eu încă nu mă încumet cu pasager, da' până îmi vine costumul sper să prind curaj şi experienţă, şi atunci pot să închiriez protecţiile. :))

    Anul viitor.... Dacă mă acompaniază Mişu (sau dacă îmi permite să îl acompaniez, depinde cum priveşti lucrurile), mai că aş înclina să-i accept oferta cu muntele ăla de la graniţa Turciei cu Armenia, am uitat cum îi zice (nu e Araratul), numai că aş opta pentru o variantă mai rapidă decât autostopul. :))

    Altfel, în urmă cu ceva timp primisem o invitaţie ca copilot în campionatul naţional de raliu. Hmmm, oricum omul de la care am primit invitaţia are cursele în sânge şi e mult mai "dus" decât mine... Asta e de bine, îmi place omul, şi mă bucur că mai sunt astfel de oameni pe lume. Dacă aş gasi un sponsor, zău că m-aş băga şi eu, şi mă ştii cum conduc. :)))

    RăspundețiȘtergere